Cine suntem?

În cadrul unei școli duminicale, dascălul i-a întrebat pe copii: „Câte feluri de păcate știți?” Și toți erau cu mâna sus dorind să spună câte feluri de păcate au descoperit ei. Apoi i-a întrebat: „Cum ați încerca să le grupați?” Și au început să încerce să le grupeze așa cum au considerat ei. În final proferosul le-a spus: „Acum vreau să vă propun eu un mod de a structura tipurile de păcate – sunt păcate ale comiterii și păcate ale omiterii. Păcatul comiterii este să faci ceea ce nu ar trebui să faci. Păcatul omiterii este să nu faci ceea ce ar trebui să faci.” A mers mai departe și i-a întrebat: „Spuneți-mi acum care dintre aceste două tipuri de păcate este mai vizibil?” Toți au spus ca păcatele comiterii le vezi mai bine și sigur le vezi mai bine la altul.

„Dar”, a continuat învățătorul, „care dintre cele două tipuri de păcate e considerat mai grav?”

Pentru că nu au venit cu un răspuns promt învățătorul a răspuns: „Dacă fiecare dintre voi ați fi preocupați să faceți ceea ce trebuie să faceți, n-ați mai avea timp să faceți ceea ce nu ar trebui să faceți.”

Nimeni nu poate să facă două lucruri deodată – așa că dacă fiecare din noi am fi preocupați să facem ceea ce ar trebui să facem, n-am mai avea timp să facem ceea ce n-ar trebui să facem. De aceea, din perspectiva aceasta păcatul omiterii are o gravitate în plus.

Astăzi, uitându-ne la Marea Trimitere, descoperim că a ajuns pentru mulți, „Marea Omitere”. Domnul Isus a lăsat această mare trimitere ca și un cuvânt de ordine pentru Biserica Lui. Nu știu cum se face, că cel rău a reușit să schimbe marea trimitere în marea omitere. Și oameni care ar trebui să trăiască marea trimitere, trăiesc marea omitere.

Strategia celui rău este să omită, să falsifice, să îngusteze și să reducă. Strategia Domnului este să trimită, să susțină, să implice, să lărgească și să ajute la facerea de ucenici. Asta-i strategia lui Cristos și asta-i strategia diavolului. Rămâne o singură întrebare pentru noi ca biserică: „Ne vom pune cu toată inima de partea strategiei lui Cristos sau ne lăsăm amăgiți de strategia diavolului?”

Pe de altă parte, nu putem împlini Marea Trimitere fără să ne gândim la întrebarea Domnului Isus: „Ce lucru neobișnuit faceți?”. Prin această întrebare, Domnul Isus țintește înspre excelență. Creștinismul nostru începe de aici. Excelența în creștinism este datoria fiecăruia dintre noi și chiar întrece măsura datoriei față de Dumnezeu. Datoria este să mergi o milă. Dedicarea merge dincolo de datorie. Domnul Isus spune: Știu, prima milă e datoria. A doua milă e izvorâtă din dragostea pentru Dumnezeu.

Și acum vă rog să rețineți: din păcate, ne-am obișnuit cu un crestinism de mâna a doua, nu de mila a doua. Atât de mult te obișnuiești cu mentalitatea aceasta „la mâna a doua”, încât o transferi și în viața de credintă și ajungi să dezvolți o mentalitate de mâna a doua.

Noi nu am fost mântuiti cu o mântuire de mâna a doua. Pentru fiecare din noi, Cristos nu a dat orice fel de pret, ci a dat cel mai mare pret – sângele Lui. Slăvit sa fie Domnul! Și atunci de unde mentalitatea de a avea un creștinism de mâna a doua, în loc să avem un crestinism de mila a doua?

Excelența creștină nu înseamnă să mergi o milă, ci înseamnă să mergi mila a doua. Ca biserică, vrem să împlinim Marea trimitere făcând a doua milă.